27 iulie 2007

POSIBILITATEA DEZ-ASTRULUI


După ultima statistică prezentată publicului de către specialişti, în prezent există 194 de ţări pe suprafaţa globului pământesc. Asta înseamnă în linii mari şi spirit naţional că atunci când Superman a aterizat cu nava aia a lui în formă de castană erau şanse de aproximativ 0,5 procente ca el să cadă pe teritoriul ţării noastre şi să fie român. L-ar fi chemat Kent Lung, probabil, şi nu ar fi fost exclus să fie tot ziarist. Asta, bineînţeles, dacă ar fi căzut în curtea unor oameni educaţi, caz în care, mic fiind, ar fi dus România în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare castană predată la şcoală în clasele unu-patru. Altfel, castana ar fi fost pe loc dezmembrată şi vândută la fier vechi, situaţie în care existau mari şanse ca Superman sa fie frate vitreg cu C. Amir, 31 de ani, D. Bairam, 32, A. Iusein, D. Samelen, 33, sau A. Samir, 31, toţi din Constanţa. Privat de o educaţie adecvată în detrimentul meseriei de hoţ de rând pe care nu prea îl duce mintea, Superman ar fi trebuit să îşi câştige existenţa numai prin forţa muşchilor săi. Atunci să te ţii! Avioane furate în zbor din jurul pasagerilor fără ca aceştia să simtă ceva. Sateliţi ruseşti şi americani aduşi la poarta depozitului de colectare a fierului vechi aparţinând S.C. Ristea Service S.R.L. din Constanţa. Capace de canalizare, predate în fişicuri de câte 100. Totul, la centrul de colectare. Totul, la topit. Ce mai, fierul s-ar scurge şiroaie din topitorii, înroşind pământul. Planeta Albastră s-ar fi numit Planeta de Fier, drept pentru care, în conformitate cu cele văzute în casa părintească, o va fi dus şi pe ea, la rândul ei, la topit. Scoasă de pe orbită şi aruncată cu putere direct în soare, în vreme ce Superman cu fraţii lui în spate ar fi privit cu stupoare cum se dezintegrează universul chiar sub privirile lor. Din moment ce exista o şansă, oricât de mică ar fi ea, ca acest lucru să se întample, ne putem considera norocoşi că până la urmă nu s-a întâmplat, iar adevărul este mai puţin extraordinar, mulţumindu-ne. Şi adevărul-adevărat este că C. Amir, D. Bairam, A. Iusein, D. Samelen şi A. Samir au fost prinşi de jandarmii constănţeni în timp ce sustrăgeau deşeuri feroase din zona grădinilor din apropierea căii ferate care tranzitează cartierul CET. Pe numele lor au fost întocmite dosare penale.

POEM CU BECALI

GIGI BECALI SALVEAZĂ VIEŢI. Cum deschid televizorul asta îmi sare în faţă! Păi cu mersul pe apă a rezolvat-o. Are barcă şi colace de salvare. Dacă nu are el, are măcar un prieten care are. Ori că-i Isus ori că-i Sf. Petru, care-i diferenţa? Între ei este doar o uşă şi cheile sunt la ăla care vrea să intre peste ăla care nu vrea să iasă. După ce s-a gândit mai bine şi s-a ras de câteva ori pe mâini tot aşteptând să i se îngroaşe firul de păr până se transformă în fulg şi apoi în pană, Gigi Becali şi-a luat un avion. Pentru moment nu i s-a părut prea confortabil. Îl măcina un gând sfânt. Dacă îi vor creşte totuşi brusc aripile alea în timpul zborului spre Madrid şi el se va trezi purtând avionul ca pe o cămaşă cu mâneci de fier. Restul sunt mărunţişuri. Să fie lumină în Ferentari. Şi a fost. Câteva sute de mii acolo. Iar acum salvează vieţi. Şi eu nu am încotro, cu riscul de a-mi smulge părul din cap trebuie să recunosc cu mâna pe inimă că Gigi Becali este Isus reîncarnat. El visează în secret şi faţă de sine că va venii vremea în care va avea mai multe nume printre care şi Mielul Domnului. Mielul va fi evident numele mic. Mielul va scrie şi pe avion.Acum aplauze. A dat bani mulţi pentru asta. Dar uite-l că vine. Mă rog să nu se apropie. Genunchii încă îmi mai trebuie. Am totuşi două pietre mari la rinichi pe care el să îşi scrie poruncile. Fug cu ele în mâna întinsă după autograf. Apoi el îmi întoarce spatele întrebând bărbatul fără mâini de ce nu-l aplaudă. Îmi întoarce spatele chiar după ce înmulţeşte peştii lăsându-mă cu milioane de curve pe cap.


6 comentarii:

  1. asa, fratele meu, asa! let the schortz be with you!

    RăspundețiȘtergere
  2. Becali e un Iisus e ape... o sa te scape si de curve daca mai smulge niste floace din barbile Prea Inteleptilor Iubitori de Dumnezeu;

    RăspundețiȘtergere
  3. offfffffff, daca stiam nu ma epilam, sa ard.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cu atât am mai rămas... zâmbetul amar şi umorul rafinat al masochistului (super textul "Poem cu Becali")

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim1:36 a.m.

    Bei cretinilor, ma luati la ranga!?Sa-mi sugeti pula cu totii hahalerelor, nu mai primiti niciun ban de la mine, zdrentelor. Va legati de mine si de familia mea!? Sugeti pula mai flacai/ Si sunati din coaie mai?/ Floci in gura sa haliti/ Prapaditi ce sunteti.
    Drogatilor ce sunteti!

    RăspundețiȘtergere
  6. valorile sunt in ziua de azi apa de ploaie. vorbesc de asa-zisele valori promovate pe sticla televizorului...

    RăspundețiȘtergere