9 iulie 2007

CERNEALĂ




Cerul începe aici. De pe pământ. Din oameni şi negreşit din Tine.


“Un suflet are şanse mici să nimerească în corpul ce i se potriveşte. Ce să mai vorbim de două suflete.”


În fiecare an trăiesc şi ziua morţii mele.
După ultimele calcule am douăzeci şi şaşe de ani
şi douăzeci şi şaşe de morţi.

Şi astfel viaţa câştigă toate bătăliile
dar niciodată războiul.

Pentru că mă gândeam prea mult la tine
în zgomotul acestui câmp de luptă,
îţi crescuseră flori vesel colorate în cap.

Aşa a aflat de fapt ce gândeam despre ea.
Şi tot aşa se apropie de mine. Mă adulmecă în şoaptă
şi se-ntinde.


“Sunt o cerşetorare la colţul gurii tale.”

Cu gândurile pe care mi le dăruia în schimb se hrănea îngerul
din mine, făcându-se mare. Crescând de la Eu la DumnezEu.

Pentru că eu scufundat în adâncurile vieţii
de aici de pe trotuarul ce îmi hrăneşte dansul
în faţa lumii ş-a luminii o învelesc cu paradisul în
fiecare noapte rece înţepenită în ochiul cărnii mele

cu capul pe pernă şi cu faţa întoarsă spre îngerul din mine
privirea îi alunecă puţin într-o parte atingând acelaşi vis
în care zebrele cu dungi paralele se opreau şi îmi zâmbeau
pentru ca eram foarte natural despicat dintr-o femeie pe care dorinţa
mi-o injectase în sânge. Tu. Cum se zice.


Cu acest gând m-am asezat pe trepte. Lângă un stol de pescăruşi.
Tu te-ai ascuns de mine-n mine.
Biserica era aşa de grea încât aerul din jurul ei
era foarte uşor de respirat. Doar tu eşti mai uşoară
şi te ridici deasupra lui plonjându-mi în suflet.

“te iubesc până când nu va mai veni toamna”


amintirea acestei clipe mă aruncă pe ţărmul
din burta mamei mele pe unde de nenumărate
ori mă plimbam singur. Şi tot aşa visam.

Acolo am atins pentru prima dată timpul ei.
Ştiind cum trage de minut. Cum îl întinde în ore
Fragede şi infidele. Cu tot adevărul meu
Închis în ele.

Şi adevărul e că este bine aici sub cerul cu această
Formă şi culoare.

Că paradisul este în drumul meu,
dacă nu crezi priveşte indicatoarele.

Ea se aşează lângă mine. Nu vede stolul din spatele meu
cum nici eu nu vad norul în care şi-a prins părul din care
a început să plouă.

Ca de fiecare dată spaţiul se restrânge.
Ea se adânceşte la infinit pe contrasensul
privirii mele cu vârful privirii ei înfipt în
veselie.

Se picură prin perfuzie până când în urma
Implantului am două priviri, două respiraţii
Şi două suflete.

După acest ultim calcul am patruzeci şi nouă de ani
Şi patruzeci şi nouă de morţi. Însă mult mai fericite.

Căci două vieţi înving mereu o singură moarte.


Zâmbesc şi tac. Tace şi ea.
Şi mă priveşte şi Mă îngereşte.





FRUMUSEŢE

“cumpăr sufletul diavolului”- anunţ la mica publicitate



Între placenta elastică a mamei şi placenta
fărămicioasă a pământului mâinile mele se întind
cu palmele deschise
şi îmbrăţişează în grabă alţi oameni la fel de
străini mie pe cât de străin nisipul de pe fundul
oceanului îi rămâne soarelui. cuprind alte mâini
asemeni lor. se înşurubează în piepturi albe şi
arogante din care laptele erupe şi se amestecă cu lacrimile,
cu sângele, cu roua dimineţii, cu ploaia, cu urina, cu transpiratia.
cu sperma înourată şi ameninţătoare.
nimic din ceea ce poate fi amestecat nu rămâne altfel.


Nu stau leneş şi nici întrebător, iar ceea ce
visez trăiesc întocmai, chiar şi atunci când sunt
prăbuşit, strivit zilnic de greutatea începutului,
căci nimic nu a începu altădată, nimic nu s-a întâmplat
mai devreme de acum şi soarele ăsta nu este nici el acelaşi
cu cel de care îmi aduc aminte iar cine crede
că mă cunoaşte azi
pentru că m-a întâlnit ieri va râde şi
se va bucura văzând ca s-a-nşelat.

Când o fată tânără, plină de iubire, cade
de pe casă şi îşi zdrobeşte capul de piatra
pe care piciorul meu o ocoleşte cu atenţie,
ochii mi se bucură de această formă
nouă în care se organizează materia.

Nu cred în nimic din ceea ce mi-ar pune
viaţa în pericol, însă nici nu ignor aceste
siluete abstracte, scrise sau calculate
disipate de lumina astrului ce-mi creste în burtă şi
tâşneşte sălbatic de sub pielea mea uimindu-mă, precum firul ierbii
uimeşte zăpada ostilă cu răsăritul ei cloroformic.

Ştiu numai ce simt, dar ce gândesc îmi oferă putere
şi răspunsuri ce mă fac iarăşi să mă-ntreb,
şi astfel, numai ce este frumos este adevărat. o crimă
ce-mi potoleşte setea de sânge. o femeie pe care
o rad în cap şi dezbrăcând-o de haine, o dau afară pe
coridorul blocului, plină de lacrimi şi urlete
disperate ce vor atrage priviri străine asupra ei.
un răsărit înarmat până în dinţi cu nostalgii absurde ,
ca un grănicer
ce-mi fură mult timp privirea
cu sofisticăria-i emotivă făcându-mă să nu
îmi amintesc niciodată că în spatele soarelui,
miracolul explodează după miracolul
dinaintea sa. o pădure proaspătă în care cântecele
păsărilor se împletesc altfel în fiecare loc, obligându-mă
să cercetez cu atenţie toate emoţiile ciripite până uit că
de aş fi ieşit la vreme din frunzişul halucinant dragostea ar fi
sărit în faţa maşinii mele, rănindu-se foarte uşor.
surâzător şi superficial.

Pe marginea lor, diavolul se sprijină în zâmbet. se dezvoltă
în alergare la picioarele mele dând din coadă.

“Mă duc singur, nu înţeleg ce nu înţelegi,
nu înţeleg ce nu-i de-nţeles”
ea mă priveşte prin toţi oamenii de-odată,
de-a lungul amintirii.

Sunt foarte limpede şi senin.
am venit singur. nu am nimic la mine, nici
măcar corp nu am. nu ştiu ce să fac dar
aşa te pot privi mai bine. aşa te pot
părăsi fără să strigi. fără să te opui masacrului
supravieţuitor al digului din maimuţă.

Ce păcat că nu mă poţi auzi şi tăcerea te face să minţi.
să mă împingi din evoluţie.

Mă gândeam la cele două perne rotunde
pe care m-am abandonat, dezvelindu-mă,
ca să ajung la tine.

Masca de om a fost doar lovitura precisă
şi ucigaşă a începutului. aşezată de curând
înainte de lacrimă. înainte de confuzia detectată
de-a lungul furtunii. totul s-a petrecut între părinţi,
în unicul leagăn al copilăriei, pe mijlocul
podului de carne de unde am învăţat înalţimea întunericului
să-mi împletească pielea.

“te iubesc dragul meu pentru că te pot ucide”.

Ea cumpără sufletul diavolului şi se întoarce la mine
ca la început, cu palmele larg deschise, gata să-şi
manifeste absenţa din mijlocul crimei ca şi
cum ar fi fost singura vinovată.

”ce pula mea vrei? Nu-mi amintesc
de tine. Eşti doar o curvăăăăăăăă?
Îmi pare rău,
nu am ştiut. Mi-a făcut plăcere să te recunosc în
aceste condiţii.”

Universul complotează pe faţă. Cheltuieşte miliarde
de stele pentru ca miracolul ce sunt
să se întâmple şi sfârşitul lui să-l
masturbeze direct în alb.

Nu pot fi nefericit purtând mitoza albastrului mării
sub costumul împotriva albastrului mării al
scafandrului introvertit ce ridică cu respect capacul
vaginului ontologic înainte de a se scufunda
în bezna şi fragilitatea interiorului personal.

Nouă mii treisute patruzeci şi două de apusuri
s-au rătăcit pe continentul înghiţit de apele
nimfomane ale corpului aplecat pe victorie,
tot atâtea răsărituri şi eu o dată cu ele mă caut
prin înotul stării tale de vis şi
ies la suprafaţă în lumina holului antic
plin de lichidul rahidian al planetei
nervos la maxim şi gata să mă ofer în dar
cercetătorilor, specialiştilor, inventatorilor
şi descoperitorilor ce se vor mulţumi cu mesajul
pe care sufletul meu sfărâmat de veselie l-a
încrustat în zâmbet pe gipsul cufundat în cele două perne.
rotunde.

Doamna mă aşteaptă în atmosfera nebuniei
cu moartea ascunsă între labii ţinându-mi piciorul pe gât.
“priveşte în sus” şi-ntr-adevăr , fără să vreau privesc în sus,
din început nu se vede nimic în rozul
pregătitor al dragostei fără corp, plâng pe lentoarea
introspectivă a revenirii, a recuperării,

pentru că
cel ce părăseşte este cel părăsit de iubire,
ucis în diavol de înspăimântătoarea frumuseţe



GEORGE ANVINS


Nu ştiu ce m-a apucat să-ţi spun chestia cu pantoful
doar că domina oraşul de sus , nici dacă îţi aminteşti
nu sunt sigur. Erai bosumflată aş putea spune puţin supărată
pe comportament. Dar asta nu depinde de mine.
Alunecam pe senzaţia deşertului mov, pe farurile capotei
învelite de posibili trecători. Asta credeai tu.
Cineva mă trăgea de cuţit
nu ştiu dacă îmi curgea sânge. Tot ce-i posibil.
Treptat totul a devenit foaaaarte larg şi neîncăpător
în contur.

Eram vesel şi nepăsător, mă plimbam cu
trandafirul de plastic în mână cum s-ar zice un pic
cam distrat. Apoi aerul a devenit de sticlă şi
mi-a fost frică să merg mai departe. În fiecare dimineaţă
aceeaşi poveste. În fiecare dimineaţă peisajul se
curbează în oglinda lacului antic, sub gheaţă. nu ştiu dacă chiar sub cui...
prin preajmă oricum.

te iubesc. e tot ce ştiu despre planetă .
despre liniile ce-mi aleargă prin bezna retinei
ca într-un sevraj canibal al prăzii neprăduite
de acelaşi trup,
disperarea este convexă şi se loveşte de dig, de ţărm, de rază.
ricoşeul mă ia prin surprindere.
mi se mulează pe chip. nu chiar până sub bărbie. înţepeneşte între buze,
pe vârful limbii să spunem. acestei mitice limbi cu care negrii
îşi satisfăceau mamele despicându-le în autostrăzi pe care ne ciocnim frontal.

ea este sora mea şi
de când am ocolit împreună hăul imaculat al veceului ce se deschidea
în faţa noastră prin aceeaşi femeie
am început să alunec pe rana deşertului mov
populat cu specii pe cale de dispariţie, devenind tot mai
curat, mai neted la frecare, privirea este şi ea istovită şi nu se sprijină pe
nimic. nu cred că înţelegi. nu cred că poţi să înţelegi şi
mai ales nu cred că te răscoleşte ceea ce eşti. sau poate
mai mult de atât...

noaptea trecută stăteai întinsă pe pat cu vocea
retezată de cuţitul fierbinte al criminalului în serie
din gură îţi curgeau gândurile lui mai albe ca amfetamina
ţi se prelingeau pe bărbie, pe piept, pe burtă,
îţi explodau peste cearcăne.
tu atunci la cine te gândeai?

la ce te gândeai? sau poate doar vroiai
ca autorităţile să nu depisteze niciodată posibilul
cadavru ucigaş pe care ţi l-am montat în burtă


uimirea este imaculată şi mi se vede pe chip.
"de fiecare dată când te dezbrac nu ştii pe ce lume te afli"

"sunt doar o fetiţă ce-ţi zâmbeşte cu petarda
aprinsă în colţul gurii colecţionez
peşti pirania mă zbat mereu între aceeaşi
femeie sunt copleşită de invazia stelelor pe
care mi le storci prin piele dorm în cer printre cearceafuri pătate
de poluţia gemenilor
confund dragostea cu nostalgia
, sunt măritată cu şarpele boa,
cred în incredibil , stau cuminte
sigilată sub masca vidată
a colonizării aşteptând veşti
de la rezistenţa umana
pe cale de a fi exterminată.”

ştii, mă întorc acasă copleşit de senzaţia albă a iluziei
lasă-mă să cred că este o chestie imposibil de realizat
de pierdut, de fapt nu ştii, nu cred că vrei să ştii, nu
cred că vrei nici măcar să crezi că nu te mai pot ajuta să crezi
că vrei să crezi în vârsta imaculată a copilariei,
"serios? Să-mi sari în ajutor? "

de fapt chiar în centrul atenţiei nu ţi se întâmplă nimic confuz
sau oricum plăcut, mă las savurat , atins de speranţa că va fi bine.
"bine sau rău?"
acum îl ai în faţă, te poţi orienta prin întunericul umanităţii folosindu-te de
corpul său ca de o planetă curioasă de felul în care poate aluneca pe altă planetă

"toată seara m-am gândit numai la tine şi la
ce te gândeşti când eşti singur, intunericul e gol
şi mă priveşte cu durere, nu-l întrerupe nimeni, nici
măcar tu nu-l întrerupi pentru că singurătatea ţi-a
ocupat tot timpul cu tristeţea-i de mamă ce-şi
jeleşte fiul ucis de ea."

luna pare şi ea istovită şi se agată de val,
se murdăreşte cu frişcă până peste buric,
se inmulţeşte pe rază
e doar o stare critică de moment căci dragostea intră şi mă
surprinde abandonat pe autostradă, fără corp..


şi nu mi s-a părut deşi totul s-a petrecut departe, mult
prea departe, între orbite, în găurile portocalii
ce mă informează despre ce mi s-a părut că se petrece.

încă suntem aici nu am fugit împreună.
nu am determinat nici un accident
totul în jur e moale şi se joacă
cu mine



numai că ea se întoarce şi-mi promite că se va murdări
cu toate calamităţile deodată.
nu ştiu ce să zic. e tot ce pot să-ţi zic.
de fapt asta zic.

că am vrut să te doară. că n-a fost nici o crimă în cutia cu lame
de ras, nici o sinucidere crestată cu alb în învelişul planetei
globulele mele au murit în globulele tale
verighetele au retezat degetele
infectate de infuzia galaxiilor roz, albe, roşii pe care ţi
le-am aşezat la picioare deşi tu dragostea mea nu ai apucat niciodată
să calci pe ele sau să le înveleşti măcar în cerul de sub sprâncene,

că oraşul e gol fără tine şi mă umple de veselie.



IUBIRE



Dragostea. Iubirea. Frumuseţea.
Frumuseţea care doarme.
Frumuseţea leneşă, pentru că
frumuseţea nu oboseşte.
Frumuseţea nu îşi pierde timpul dormind.
Frumuseţea nu stă degeaba.
Frumuseţea visează.
Frumuseţea visează să devină iubire.

Femeia nu este frumoasă.
trecutul din ochii mei dezvoltaţi în privirea prezentului
O face să pară astfel
Cerul ce-şi exileaza stelele
în apa mării este negru şi distant,
arogant şi crud.

Mă uit la pata mare,
la fel de neagră şi ea, de pe perete.
Deasupra capului.
Nu ştiu ce ar putea fi şi nu am nici un chef să aflu.

“Ce cauţi aici la ea în burtă?
Ce vrei?
De ce te ascunzi după copil?”.

Pielea ei nu este răcoroasă şi
salvatoare cum este zăpada
pentru bolnavul de febră.
Femeia este neglijenta.
Ea se întoarce pe o parte şi
foarte egoista îşi trage tot
trupul cu ea,
lasând copilul dezvelit în frigul
începutului de istorie.

Mereu aceeasi poveste.
Mereu aşa şi pe dincolo.
Mereu acelaşi început de istorie
La sfârşitul fericirii care ţâşneşte
Distrugător de albă şi ucigaşă între
Aceeaşi şi aceeaşi femeie. Peste femeie. În
Femeie. Din femeie. Poate si din tine. Cine ştie?
Poate.
Mereu mă confrunt cu această situaţie
Cu exceptia unei zile de iarnă când cerul
Reprezintă cea mai albastră şi senină
Privire a mea şi
Soarele urcat pe înaltimi ameţitoare, la mine
În burtă emite
Axiome de necontestat despre situaţia de faţă. Despre
Aceeaşi situaţie.

Cerul, priveşte în altă parte,
în golul său, precum şi noi
privim fiecare în golul nostru.
Nu vede nimic. Se sperie şi urlă cu toţi norii,
cu toate ploile, cu toate stelele, cu soarele,
cu luna, cu celelalte planete, cu celelalte universuri,
cu celelalte goluri, cu ceilalţi dumnezei,
cu toate infiniturile. Cu toate de-o data.

Pielea ei insuportabil de ciudat mirositoare.
În ea se amestecă toate mirosurile,
toate culorile, toate lacrimile,
toate zâmbetele, toate respiraţiile.
Tot dorul.
Toate pizdele din care se naşte moartea.

Plânsul rece al copilului dezvelit.
Ţipătul cerului. Mirosul pielii ei.
Şi multe altele asemeni lor,
îi deranjează somnul.
Frumuseţea se trezeşte în mine,
iese de după copil şi se ridică în picioare.
Este înaltă ca mine şi mă poartă
ca pe un corp căruia îi dă viaţă.

“Pe unde ai intrat?”
Nu se mai înveleşte în copil
şi nu mai aude când îi povestesc
despre aventura tunelului .
Îl privesc cu atenţie.
În el nu se vede nimic în afară de mine.
Stă în faţa mea şi vrea să mă atingă pe burtă.

“m-am întors să îmi cer iertare”.
Şi ca de obicei o iert
spălând-o cu limba de rămăşitele
celuilalt bărbat, gustând moartea
chiar în începutul ei.

Frumuseţea se ascunde în copil.
Vrea să vadă fără să fie văzută.
Se caută de lacrimă prin toate buzunarele,
prin toate placentele. Printre dinţi.
Aprinde lumina, dând totul pe faţă.
Mi se citeşte pe chipul inundat
de lichidul pe care alunecă şi moartea.
Frumuseţea triumfă victorioasă şi fericită
cu mâna pe lacrimă. O prinde în ultimul moment
şi n-o lasă să curgă.

Fac planuri de moment. Pentru acest sfârşit de moment.
Pentru acest ultim moment când ceva se va întâmpla
Şi le va da peste cap. Întotdeauna am ştiut asta
Şi am fost pregătit să-i dăruiesc, s-o cuceresc, s-o
orbesc. dar nu poate ajunge în bezna prin care gândurile acţionează.


În acelaşi timp copilul stă
de o mie de ani cu mâinile întinse spre mine. În erecţie.
În ele ţine pantoful prinţesei ce coboară în alergare
Pe lângă mine dându-mi un pumn în gură. Copilul
E încă acolo, cercetând cadavrul.
De o mie de ani mă priveşte cum urmăresc
neobosit dragostea fetiţelor şi sfaturile învinşilor,
folosindu-mă de viaţă ca de o
busolă foarte necesară orientării
prin bezna evenimentelor planetare.

De o mie de ani mă pregătesc să te iert.
Să-ti dau totul, chiar dacă nu faci asta sau asta.

Încă te întrebi dacă e bine când e bine?
(lângă mine).

Dacă te fac sa te simţi bine,
înseamnă că mă simt bine.

“Înfige-mi-o-n durere.”
Te gândesti la mine în veselia cruzimii
ca la cuţitul unui criminal ce-şi cere dreptul la sânge.
Ca la o armă mortală
ce-ţi va asasina fără durere durerea.
“Vorbeşti prea mult. Taci şi f....-mă.”
Fără să ştii că durerea devine
mai cruntă atunci când dispare.
Tocmai în lipsa ei.


De aici înainte parcurg cu admiratie înteriorul fierbinte
călcând pe aceleraţie până la capătul cearceafului,
liftului, banchetei din spate, mesei din bucătărie.
Poate chiar până la marginea balconului,
acolo unde luna se-mpiedică accidental de Diavol
şi se prăbuşeşte la mică distanţă în faţa mea,
zdrobindu-şi capul de val.
Sângele galben se scurge în mare
lăsând o dâră nobilă şi elegantă
ca o eşarfă pe care frumuseţea şi-o leagă la gât
privindu-se în oglindă.

La capăt eşti tu şi nici un pic
din ceea ce ai fi putut mai mult să fii.
Doar tu şi lipsa de implicare a substanţei,
a materiei care trăieste pentru tine, în locul tău.
“Ar trebui să-mi pară rău? Fă-ţi teacă din trupul meu.”
Copilul trişează. Intră pe culoar şi-mi dă un cot în burtă.
Sunt prins în corzi. În dezechilibru. Atomii mei strânşi
În afara evenimentelor aleargă pe marginea subţire şi sălbatică
A preistoriei precum alergau şi atomii străbunilor mei.
Foarte departe de părinţi, foarte departe de formă ce se
Vânează fără nici un rezultat în toţi ceilalţi. Numai în interiorul
său nu.

nu te-ai născut niciodată
Pentru mine. Nu te cunosc şi ca tot
Ceea ce nu ştiu, îmi zâmbeşti.

„mă faci atât de fericită George, eşti un egoist.”
Şi-n ochii ei nu se citeşte nimic altceva.
De atunci maşina mă loveşte ca o maşină.
Femeia este frumoasă ca o femeie frumoasă.
Cerul este albastru şi senin ca cerul albastru şi senin.
Copilul îmi zâmbeşte ca un copil ce îmi zâmbeşte.
Viaţa este.

Privesc spre perete ca şi cum nimic
nu s-ar fi întâmplat. Ca şi cum să te întorci ar fi posibil.
Ca şi cum la fel de posibil ar fi să mi se pară măcar.
Dar nu mi se pare şi pata se micşorează,
devenind invizibilă. Putea fi foarte bine sânge,
dar nu voi afla niciodată
şi nu am nici un chef să mă gândesc
c-ai fi putut să-mi laşi aşa ceva.



RELAŢIA


Specia este dependentă de spermă.
Şi asta contează, pentru că
de la o vreme, de când visez fără întrerupere
şi nu dorm deloc lângă tine,
sunt vinovat de genocid.

dacă ţi –e frică
o să mă minţi şi o să mi se facă lene

îmi este lene,
nu îmi vine să fac nimic pentru asta,


mă gândesc la asta prin perspectiva somnului
acestui pescăruş ce rămâne înţepenit în aer
şi se scufundă până la capăt, înnăuntrul său personal.

nu îi distrage atenţia. Îi distragi atenţia
şi lasă amprente pe fundul acestui ocean
şi pe stele, întrând în conflict cu autorităţile.

aşa te răzbuni pe albastru, pe senin,
albind cerul de la rădăcină.

învaţă-l măcar să te ucidă
şi să plângă c-o ploaie acidă.

din camera cealaltă, îmi ceri iertare
şi din partea diavolului. Îl iert şi pentru
data viitoare.

te ascult cu atenţie sporită
la sfârcurile mici ca nişte difuzoare
ce îmi intră cu şperaclul în urechi.

de la cometă până la buric
rezonezi cu totul pe seducţie,
la maxim risc.

planeta geloasă se simte bătrână sub tine
când te parcurg terorist cu detonatorul
delirului magnetic pe şine.

a fost un masacru.
soarele s-a spălat pe ochi
cu sângele nostru în această
dimineaţă a refuzului venit din capătul
opus al uterului.


nu te baza pe uter. Nu te baza pe sicriu
cu siguranţă este plin de turisti şi nici să
nu te gândeşti la aşa ceva, nu ne înghesuim
să le furăm aparatele de zâmbit.



acum totul s-a schimbat.
simt asta pentru că mă
gândesc la asta.

inelul se descalifică şi
este eliminat.

numai că şi tu ştiai secretul
şi ai profitat, atingându-mă pe
detonator ca şi cum nimic nu
s-ar fi întâmplat, ca şi cum această
mână a ta nu reuşeşte să îşi bată
singură un cui în palma din care
îţi cresc lalele cu spini cultivaţi
în serele frunţii mele.

„eu sunt Diavolul şi dacă
mă ierţi îţi dau totul.
Dacă mă ierţi mă sinucid. “


AM TĂCUT AMÎNDOI


Fred ştie toate melodiile pe de rost
fredonează dansînd step cu o eleganţă engleză
la fiecare atingere se excită chicotind natural

el seamănă un pic cu bunica mea din partea mamei
şi cu sora mea mai mică.
nu am dezvăluit nimănui această constatare întrucît
o consider secret de familie.
Fred este partenera mea de trompetă
amicul meu de trompetă trebuie să fie vesel
şi ucigător în idei ca mine

chiar dacă adeversarul îl umileşte, îngenunchindu-l de data asta
el trece cu lejeritate peste eveniment şi încercă să-l
depăşescă cu o schemă nouă

„la ora asta m-am îndrăgostit de amanta din tine”
de aici înainte îl suspectez de secrete feminine.

„întotdeauna mi se întîmplă la fel
şi nu am timp să mă redresez”. întotdeauna
aşa şi pe dincolo.

„nu observasem copilul decît cu
cîteva secunde înainte”.

Pe lîngă descompunerea chimică a limbajului
tot drumul am fost atenţi la zăpadă

Tăceam amîndoi şi soarele apunea liniştit sub
ciori,
sub furnalul liniştit al crematoriului.

„nu mai am timp să revin” îşi
desface picioarele şi mă prezintă stadionului
în dezechilibru

şi iar aşa şi pe dincolo mă exprim foarte clar pe
marginea chestiei. E tot mai plin de chestii pînă
la tine.
„Mă mir!”
imens. Mereu aceeaşi poveste.

„Eşti bolnav, la ce oră vrei să te culci?”
noi doi, cei mai vestiţi pistolari din ţinut.
cei mai palizi mercenari ai lunei.
angajatul lunii îmi ficsează reculul.
împreună cu trupele mele am fost
trimis să-i invadez trupul.

ca orice profesionist mă descotorosesc de aromă.
de senzaţie. De fîşia galbenă ruptă în dinţi.

teribil în pas cu moda pe urmele noastre.
în studio sînt producătorul unor vise universale

şi-aşa mai departe. Trăim cu senzaţia izolării
tribul pare mulţumit de realizările noastre
şi încurajează dragostea în aer liber.

şi oglinda
oglinda în care vedeam doar un om.

ne purtăm ca doi veritabili canibali ai tribului
ce supravieţuiesc printr-o hărnicie de club
avem timp de dueluri în aer liber
devorîndu-ne mereu prada de la distanţă

„te-ai incurcat Fred, ai ajuns
în pat cu altul.”

Pînă cînd din cealaltă cameră întunericul ne
priveşte în ochi cu aceeaşi tristeţe

după care tăcem amîndoi. şi
între noi şi noi fie vorba, tăcerea
este apăsătoare ca o
duminică a creierului.




AM TĂCUT AMÂNDOI ( feat. Gili Mocanu)


Unul dintre noi era gata gata să spună ceva,
faţă în faţă, am tăcut amândoi,
după cum spun numai eu aici,
negru în faţa ochilor

Întunericul stolurilor de ciori, iarna.
În felul în care îmi amintesc,
ştiu că pot spune asta.

Am tăcut amândoi pentru că totul se închisese,
era prea târziu şi pierdeam, ştiam amândoi asta,
că nu mai are nici un rost asta şi asta,
ne miram de fiecare lucru pe care îl face celălalt
şi soarele apunea după furnalul liniştit al crematoriului
din amintirea fotografiei.

Pentru că ridicam din umeri oftând,
în timp ce colţurile gurii cădeau pe scenă,
prea mult şi atât. Mă culcuşisem într-o lene regală.
Doar cele mai nehotărâte se lăsau prinse.

Am tăcut amândoi şi între noi şi noi
Fie vorba tăcerea era odihnitoare
Ca o duminică a creierului.





SUTĂ LA SUTĂ

%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la%la
IUBIRE




SECRETUL(feat. Gili Mocanu)

Vreau să-ţi spun ceva ce n-am mai spus nimanui. Dragă cititorule,
mă voi adresa ţie ca unui om matur. Mă duc să mă culc şi să dorm.
Sunt fapte şi gânduri ştiute numai şi numai de mine. Ai crede că n-ar
fi o experienţă noua pentru tine, dar ce-ţi voi spune te va schimba
pentru tot restul vieţii.Nu te astepta să-nţelegi imediat.Secretul
meu va face cu tine un cuplu în care tu vei suporta o inferioritate
ontologică.
Într-o dimineaţă, observând că găleata de gunoi este plină, m-am
dus să o arunc. Am coborât la colector şi înainte să arunc
gunoiul , am ridicat capacul tubului colector. În următorul moment,
am văzut blocată la gura tubului o mipa de ilium. Să nu crezi că e o glumă. Dacă plimbându-te pe stradă ai vedea pe jos o cheie sau o monedă, în momentul acela ceva din tine ţi-ar spune:”iată o cheie sau o monedă” aşa cum acel ceva din mine mi-a zis în acele momente: “iată o mipă de ilium”, ceea ce mi s-a părut absolut firesc. Dragă cititorule nu vreau să te dezamăgesc răpindu-ţi mult timp cu descrieri pozitiviste. Urmăreşte-mă cu atenţie.
Am deşertat găleata peste mipă trimiţând-o pe tub în jos, împinsă de resturile mele menajere. Ambalajele iluziilor mele.
După cum se ştie , vaginul ca funcţionalitate igienică, se comportă ca un ochi. Precum ochiul lipede al decedatului, vaginul se întunecă în moarte. Ca şi cum m-aş trezi dimineaţa lins pe picioare de un caine. Cei care au câini se trezesc fericiţi în situaţia asta. Eu însă am o altă fantasmă în privinţa trezirii la fericire. După o vreme de la evenimentul cu mipa am avut prilejul de a călătorii în Italia, la Veneţia, pentru o săptămână.Dacă nu ai avut prilejul să petreci câteva zile la Veneţia, îţi va fi mai uşor să înţelegi ceea ce îţi voi destăinui în continuare.
Impresionat de experienţă, la întoarcere, am fost încântat de faptul că nu era nimeni acasă.Neştiind ce să fac mai întâi m-am hotărât să mă tund cu maşina electrică. După ce am terminat m-am dus să mă spal la chiuveta băii. Între timp a venit cineva acasă. Pe moment nu mi-am dat seama cine este, dar am bănuit din zgomotele pe care le făcea. Zgomote obişnuite dar care pentru mine aveau un efect transcedental. După ce am ieşit din baie, am observat că în casă nu e nimeni. Am mers pe balcon, în bucătărie şi nicăieri nu era nimeni. După câteva momente , pe uşa de la intrare a intrat el cu găleata de gunoi goală în mână. Ascund identitatea persoanei, întrucât ea nu este atât de importantă pe cât faptul că avea ochii înlăcrimaţi.
Pe vremea aia maică-mea lucra încă la farmacie, eu fiind scutit de grijile financiare pe care le-aş fi putut intâmpina datorită vieţii mele dezordonate. Femeia asta mă iubeşte tare de tot. Dacă o genă din mine s-ar schimba,s-ar răsuci, s-ar întoarce pe dos, aş putea să simt măcar pentru câteva secunde ce a simţit cel de la care moştenesc gena, în acel moment al vieţii sale (când gena a avut poziţia respectivă), pe care eu îl trăiesc acum?
Fie-ţi infidel. Oameni sunt nemuritori. Genele pe care le port acum sunt cele ale jupuitorilor de oameni şi animale. Stadiul de ilium. Stadiul de ecorseu. Îmi doream să fiu femeie şi să mă cheme Melissa.
Când gagica s-a bărbierit la pizdă a considerat că momentului dezvăluirii îi este necesar un moment ceremonios.În consecinţă ne-am îndreptat paşii romantici către un perimetru rectangular amenajat de persoane umane în direcţia creerii unei stări interioare de linişte sufletească acompaniată de o bună dispoziţie halucinantă. Ajungând într-un loc umbrit de foişul tomnatec(al sufletului meu), al unui castan, gagica şi-a ridicat fusta şi mi-a arătat pizda bărbierită.
Ştiam ce culori îi plac şi ce actori, ce cântăreţi, cărţile preferate iar la cele mai frumoase filme fusesem împreună. Ca să apropii imaginile îndepărtate îţi este necesar un sistem de lentile.
Instrumentele construite în direcţia optică au permis omului să îşi reveleze noi orizonturide cunoaştere a universului în care trăieşte din totdeauna. De la o simplă lupă, aşezată într-un sistem de lentile, lunete, binocluri, microscoape, până la cele mai sofisticate telescoape, dorinţa noastră,a tuturor a fost aceea de a anula distanţe imposibile deocamdată de străbătut în condiţiile actuale. Tineretul din ziua de azi, profitând , iată , de posttehnicism, improvizează deschiderea către noile ere ale opticii. Unul dintre exemple, este acela în care doi tineri din oraşul nostru au încercat , folosindu-se de un binoclu militar şi o cameră de filmat turistică, să creeze un melanj, cu scopul de a oferi celor din jur experienţe vizuale noi.
La vremurile acelea, avangardiste(sic!).Dar faza asta cu pizda, m-a dat peste cap,m-a întors pe dos,m-a răsucit, microbiologic vorbind.(cu riscul de a te plictisi , cititorulu, simt nevoia de a deschide o paranteză).Înainte să te scufunzi , caută să înţelegi în mod corect mesajul simbolic al steagului. Şi un alt sfat pentru copii: semiologia pericolului se adresează cromatic. Vestea pe care am aflat-o în urma tragerii la sorţi m-a îngrozit.Pentru mine plăcerea pe care o simt urmărind un meci de fotbal este greu egalată de senzaţia de extaz pe care o am când mă îmbăt şi îmi bat nevasta.
Vântul umflă perdelele diafane ale terasei vilei de munte. Soarele apune încet , oglindit de albastrul cristalin al bazinului înconjurat de stânjenei. Fred şi Ster, un câine lup de talie regală şi un ogar kaukazian supraveghează teritoriul visului. Umbrele sunt stinse. Balansoarul este neclintit. Sunt contrariat de intenţiile pe care ceva sau cineva le are în ceea ce mă priveşte, deşi ele iniţial au fost sugerate de mine. Sunt bucuros când îmi este remarcată măiestria cu care ştiu să analizez împletiturile baroce ale mobilierului.
Contribuţia mea a fost indispensabilă cercetărilor lui Andre Marllaux. Mama mea, în primii ani de căsnicie a suferit un accident.
Consecinţele acestuia au făcut-o ca în momentul în care a rămas însărcinată cu mine să se gândescă la eventualitatea unui chiuretaj.
Dar tata a convins-o , fără să apeleze la aspecte religioase , să rişte naşterea mea. Noroc! De ce nu, noroc bun! Evident neaflându-ne într-o zonă axată pe extragerea minereurilor solului, în familia mea nu a existat tradiţia mineritului. Nici din tată în fiu, nici din unchi în nepot, nici din socru în ginere. Nici din pulă-n pizdă încărcându-mă de bagaje genetice nefaste. În copilărie, la un moment dat dorinţele mele au început o desincronizare cu relaţia noastră de trio. Dacă nu am aripi pe umeri , nu agăţ gagici. Exemplul relaţiei părinţilor mei m-a făcut să-mi dezvolt o circumspecţie în ceea ce-i priveşte , cum că mi-ar ascunde un secret prin care un mod de a trăi viaţa la extrem, are aparenţele unei vieţi perfect previzibile prin monotonia (cititorule!) pescăruşului încremenit în vânt. Nefiind multumiţi de sistemul didactic al şcolilor de oraş ai mei m-au încredinţat unui preot.
Când vine timpul să mă alinţi îmi amintesc de fabula jupuitorului. Stăm duminica în pat şi ne gândim împreună la asta. Gândim despre asta ceva ce ştim numai noi, trăind cu părinţii noştri. Cine oare ar putea să mai ştie ca să-mi poată spune cum îl cheama pe zeul jupuirii? Când mă trezesc , iubita îmi doarme în braţe. Simt cutele cearceafului între labii. Prefer să mă masturbez decât s-o deranjez. Înainte să ies trec pe la toaletă, apoi o iau la fugă spre casă nerăbdător să mănânc varză cu carne de mânz.
Tătarii:popor migrator. Cangurul este numit cu propia-i denumire.
Istoria m-a învăţat că nu contează cine sunt. Caut să nu dezamăgesc pe nimeni. Mai târziu, pişându-mă am avut o senzaţie de împlinire.

PUNK


Unica experienţă o aveam din copilărie. Luam un fular de lână moale, toarsa şi apoi împletită de mama mea, sau pur şi simplu o eşarfă oarecare de mătase, în care îmi înfăşuram gâtul o singură dată. Apucând apoi cele două capete rămase libere strângeam cu putere, sugrumându-mă. Corpul îmi cădea pe pat. Creierul, rămas fără aer, devenea mai uşor ca acesta, ridicându-se deasupra sa şi a gândurilor. Gândul este un narcoman dependent de aer. Un pitic îmi sărea în cap. Mi-am dat seama că dansează step abia când am prins ritmul paşilor săi. Prin faţa ochilor mijiţi, foarte departe de aer, deasupra sa, ca rezultat al strangulării, îmi treceau la foarte mică distanţă comete roşii ce alternau într-o simetrie dantelată cu comete nuanţate în gri metalizat şi portocaliu lipite de pupilele aflate atât de aproape încât pierdeau imaginea de ansamblu a chiloţilor ei pe care ii priveam de la marginea interiorului matern, dar totuşi din mama. Era prima privire în exterior pe care o retrăiam pretutindeni în lungile prăbuşiri ale corpului pe pat. De fiecare data când scoteam capul afara, îmi recăpătam echilibrul printr-un balans, ţinându-mă cu mâinile de pereţii intrării prin care în zilele de vară petrecute de ea pe plajele amenajate spre delectarea nudiştilor, razele soarelui pătrundeau, ca printr-un filtru, în formă de pizdă. Efectul îmi producea plăcere. Aceeaşi plăcere pe care şi acum o regăsesc dimineaţa când mă trezesc cu privirea mulată pe chiloţii dantelaţi ai Simonei. I-am povestit totul. Entuziasmul crescuse mult. Nu mai avea nimeni loc în povestea noastră. Începuse să se exprime liber, şoptindu-şi din toate ungherele sentimentelor contradictorii. Atunci inima mi s-a spart in atomi. În fiecare atom bătea o inimă mică. Îmi cuceriseră tot corpul. Aveam gura plină de inimi si nu puteam să vorbesc tare. Îţi şopteam. Parcurgeam euforie după euforie. La capăt ţâşneam toată. De când îmi spune asta, aproape zilnic, sunt tot mai fericit. Culorile m-au cucerit. Cerul este albastru străveziu ca cearcănele tale şi obosit să ne mai mintă cu seninătate că dimineţile scot toate petele de vis şi de erecţie. Ne împiedicăm de sărutul alb. De respiraţia întinsă la maxim pe care ne-am atârnat conştiinţa la uscat. Nu te mai gândi la asta. Eşti fericită. Vom face asta şi asta. Întotdeauna asta vine după asta. Acum nu mai contează, acum totul vine de-odată. Mă percheziţionează cu desfătarea în vârful degetelor. Mă răscoleşti în sertarul cu lenjerie intimă. De aici o privesc prin ochiul de dantelă al chiloţilor pe care îi expun la soare. La lună. La judecata de apoi. Ireproşabil. Sclerotica se spintecă între rechin şi senin. Între gheaţă şi îmbrăţişare. Pentru asta eşti aici. Să te găsesc şi nimic altceva. Nimic mai mult de atât. Pentru asta te iubesc. Pentru că exişti. Şi asta se vede. Aseară stăteai întinsă pe canapea. Numai tu şi el. Şi-n tine răsăritul. Ştia la ce te gândeai sau iar îl minţeai? Tu eşti sora mea şi deşi ne-am desprins din aceeaşi mamă, ne îndreptăm spre morţi diferite. Acum totul s-a întristat. Stau bine, căzut pe pat, înfăşurat în eşarfa moale a pielii de inadaptat . Necăjesc cometele trăgându-le de coadă ca şi acum două mii de ani când o trăgeam de tâţe pe Maria. era doar o fetiţă. Eram nişte copii. De atunci multe s-au schimbat. Virgina s-a scindat. Dimineaţă mă gândeam la ea şi eram vesel. Îţi culegeam ciripituri din înaltul zborului personal. Acum sunt doar o lacrimă ce îţi alunecă pe obraz. Îţi intră în gură. Eşti mult prea puternică să nu îmi simţi gustul. Obişnuieşte-te cu această situaţie. Acum dacă mor, nu îmi pare rău. Chiar şi-n dezonoare. Obişnuieşte-te. E tot ce mi-a rămas. Şi chiar mă obişnuiesc, întins pe pat, cu armatele îndrăgostite pe urmele mele. Urmărirea se prelungeşte până noaptea târziu, în jurul corpului abandonat. Mama îmi ştergea firicelul de inimi ce îmi curgea din gură. E mult prea proaspăt ca să se ducă. Şi chiar sunt fraged în drumul către tine, fără corp. Uneori revoltat. Poate din cauza vârstei pe care nu o pot identifica în tocmai această prospeţime ce mă lansează în cariera de criminal nesuspectat. Nu se vor mulţumi cu această stare. Rezist în vacarmul batistelor înroşite de bătaia inimilor fiind totuşi emoţionat , mă aplec dinspre femeie spre bărbat. Cad din pat sub gândul vedetelor porno ce m-au înconjurat. Îmi revin imediat trezindu-mă cu genele încurcate în fularul de lână pe care am cules-o ca un golan vis cu vid din părul tău pubian si uneori celebru de adevărat. Atât de inevitabil este momentul în care voi deschide ochii trezindu-mă singur cu unica experienţă din copilăria mult prea fericită ce m-a dezechilibrat şi foarte des m-a enervat la culme.





ÎNTÂLNIREA

S-a apropiat de mine. Nu arăta prea bine. Era neliniştit şi avea ochii înlăcrimaţi. Mi-a pus o mână pe umăr şi m-a privit cu ochii hăituiţi. Vroia să îmi spună ceva.”Vreau să îţi spun ceva, mi-a zis, mi s-a întâmplat un lucru cu totul şi cu totul neobişnuit, chiar în această dimineaţă, când coboram scările să plec la serviciu. O grozăvie, ce mai, ceva extraordinar, miraculos, ceva ce cu greu poate suporta o fiinţă omenească fără să îşi piardă minţile, ceva de neînchipuit, ceva imposibil, ceva de negândit - şi în tot acest timp vocea îi tremura, lacrimile i se scurgeau pe obraji şi mâna îi tremura şi ea zguduindu-mi umărul cu putere - ceva ce nici în ruptul capului nu aş fi crezut că mi se poate întâmpla tocmai mie, sau oricărui alt om, dă-mi un minut să mă liniştesc şi îţi voi povesti imediat totul, aşa ceva nu se poate, numai puţin, nu te supăra, mă vei înţelege,- se apropiase de mine aşa de mult încât doar o răsuflare ne mai despărţea, cu o mână strângându-mă de umăr iar cu cealaltă deschizându-se la şliţul pantalonilor de catifea roşie pe prohabul cărora apăruse o mică pată de urină, tot roşie şi ea dar mult mai închisă la culoare - a fost atât de real, atât de dureros şi de plăcut în acelaşi timp,- privea cu un fel de disperare superioară spre jetul de urină care se arcuia îmbrăţişând pământul şi fără să mă ia în seamă a început să urle ţinându-şi privirea la fel de aplecată “pişatule, pleacă pişatule, du-te dracu de pişat nu poţi rămâne aici, eşti doar un pişat, un pişat ordinar” şi faţa i se congestionase întorcându-se în sfârşit spre mine roşie ca apusul - atât de uimitor, ceva de speriat, atât de năucitor, de surprinzător, atât de frumos şi de gingaş, atât de suav şi de măreţ, atât de zdrobitor şi emoţionant.” I-am pus şi eu la rândul meu o mână pe umăr încercând să-l liniştesc dar nu am reuşit şi până la urmă nu mi-a spus nimic din ceea ce vroia să îmi spună pentru că oricum nu aş fi înţeles. A fost ultima noastră discuţie şi de atunci, nimeni nu mai ştie nimic de el.




ÎNTUNERICUL

Cum pula mea ai putut tocmai tu să faci aşa ceva, se vede că te-ai rătăcit altfel nu ar fi posibil, hai dacă era vorba de altcineva înţelegeam, dar tocmai tu, fetiţă cuminte şi deşteaptă, cu ce morţii mă-ti ai gândit, doar ţi-am spus, ţi-am atras atenţia că nu e bine că poţi face orice în afară de asta şi tu tocmai asta ai făcut, tocmai ce ţi-am spus să nu faci nici în ruptul capului asta ai făcut, nu pot înţelege una ca asta, ce-o fi fost în căpuşorul ăla al tău plin de limbi străine de voci de profesori honnoris causa, de facultăţi înalte de te apucă ameţeala doar dacă te gândeşti la ele este peste putinţa mea de înţelegere cum ţi-a trecut aşa ceva prin mintea aia plină de citate filosofice, de legi economice şi de date istorice hai, hai spune ceva acum dacă mai eşti în stare eu mi-am făcut datoria şi părinţii tăi ş-au făcut-o cu vârf şi-ndesat numai câţi bani au cheltuit cu educaţia ta prin internate occidentale prin clinici de înfrumuseţare, numai câtă lecitină ţi-au turnat pe gâtul ăla gingaş pe care ţi l-au îngrijit cu băgare de seamă la conservator numai ca tu să înţelegi în pula mea odată pentru totdeauna că nu poţi să ne muşti în halul ăsta pe toţi trei de-odată.




DISCO

am intrat în toaleta discotecii pentru a mă spăla pe mâini. după o lungă perioadă de aşteptare am reuşit în sfârşit să ajung lângă chiuveta grupului sanitar. după ce m-am clătit, în timp ce mă ştergeam cu atenţie pentru a înlătura picăturile de apă ce-mi curăţaseră pielea, s-a apropiat de mine un poliţist care m-a întrebat ce am în mână. privind mai cu atenţie am constata uimit că în ciuda efortului, în mână îmi rămăsese încă, o palmă.




DOI LUNETIŞTI




DOI LUNETIŞTI

Sunt visele mele contemporane. În lift mă uit la tine. Se vede de la distanţă momentul aplecării pe copilărie. Poate eşti cea mai micuţă curvă. Cea mai dibace. În tot acest timp el a vorbit la telefon. Ştii, afaceri! Până şi lunetistul vorbeşte la telefon. Cu cine oare? Cu celălalt lunetist.






DOI TEI

Pe li-la se cutremură stelele. Despre cer am vorbit si la telefon. Are peluză din trupul tău despicat în pizdă. Bobocul se asexuează în lalea. Ceva te face să cedezi. Cedez. Şi asta numai pentru că nu te mai pot vedea aşa. Pe moarte cu degetul pe trăgaci şi cu atenţia încordată în jurul ţintei. Stolul de ciori a coborât din iarnă peste coroana împletită a teilor din parc. Îşi continuuă simfonia neagră din verdele foarte înalt. La sfârşitul zilei apusul ne mângâie pe gene. Ca un machiaj de calitate. Arătăm bine. Toate visele ne sunt scoase în evidenţă.





DOUĂ VISE

Este o dâră de lumină pe rază. Sunt buzele tale pe sticla de şampanie. Şi urmele dinţilor tăi pe buza de jos. Paşii tăi pe coridorul mansardei. Pe aventura din lift. Partenera mea avea blană la coborârea-n maimuţă. Eşti plină de splendoare la dineul antinc. Poţi sfârşi electrocutat. Departe de lume. Nu este cazul să te gândeşti la asta, visul înseamnă altceva.



DOUĂ PRICOMIGDALE

Am scos capul după pricomigdale. Adevărul lor îmi înrobise mirosul. Joci rolul Diavolului. Treci totul prin maci. Prin cearceafuri şi ceruri. Însoţit de stele până la finalul târziu în care te iert şi-mi dăruieşti totul. În care te iert şi te sinucizi. Te sacrifici iubirii în care îmi săruţi zâmbetul pe strălucire. Puteam fi două pricomigdale. Cu gusturi diferite.



DOUĂ STELE

Pentru că mă pierd în amănunte ca de fiecare dată când evit să vorbesc despre asta. Despre puiul de leu şi blana sa folosită la căptuşirea leagănului. A uterului. Copilul va fi mulţumit. Ai perfectă dreptate, nu mi-am dat seama. Te pierzi în amănunte. În descrieri haotice ca sufletele noastre care mizează pe iubire. Carnea jupuită a puiului de leu a fost acoperită cu revista porno. Nu se mai vede nimic. Ne zâmbeşti de peste tot. Din vârful coperţii, din vârful buzelor, visului. e bine. Puteai să faci totuşi ordine în viaţa ta, înainte de asta. Îţi aminteşti cum am părăsit separat sala cinematografului? În urma mea, stelele s-au stins una câte una pe ecran. În amintirea furtunii pe care ai detonat-o în noi. Tot separat am părăsit şi scena în aplauze diferite. Şi absolut invers stau lucrurile cu viaţa. Am rămas singur până târziu cu privirea închisă în afară, pe bancă, sub trilurile ciorilor din tei.


DOUĂ VRĂBII

Am rămas singur cu privirea închisă în afară, pe bancă, sub trilurile ciorilor din tei. Scot capul de sub staniol şi mă apropii de floare. Lunetistul îşi fixează ţinta. Bobocul de lalea îmi explodează în faţă. Reculul se prelungeşte până târziu sub stea după dealul pe care ne urcam împreună să stoarcem câte o dimineaţă din pielea elastică şi transpirată a nopţii. Din gunoiul curat al viselor. Din cosmicul lor întuneric. Trag de linişte ca de o coardă sensibilă, făcând-o să vibreze şi să cânte, să îşi iasă din linia perfect întinsă a unui zâmbet constant. M-am trezit pe banca universală. Priveşte câtă treabă au vrăbiuţele astea. Nu-şi mai văd capul de atâta treabă. În tufişul din spate. Pe iarbă. Pe pavajul din centrul comercial. În aer. Pe nori. Pe muzică pop. Ochiul înţepenit în moarte al ciorii, reflectă aripa înţepenită în zbor a altei ciori. Mă folosesc până departe de cioară şi asta îmi convine. Lunetistul nu ratează niciodată. Asta te obsedează. Că mă obsedează. Că uneori mă gândesc numai la asta. Puteam să fiu în mijlocul trupelor inamice. Nu aş fi simţit nimic. Ca de fiecare dată când îmi pierd atenţia şi nu mă mai interesează asta şi asta. Nu mă mai interesează nimic.



DOUĂ CAPSULE

Cine mai numără capsulele din pahar şi sentimentul dăruirii la pitici? La cactuşii din seră? M-am lăsat picurat pe gene. După gust nu părea să fie sânge. Întârziasem la atentat. Eşti plină de portocale pe picioare. Vei desena covorul alb. Te vei deschide ca o venă. Gestul dezechilibrează în contextul creat de capsulele vernil şi de muntele ce se reflectă şi se scufundă-n lac. Merită încercat. Mocheta păstrează imaculată imaginea muzicii din paşii tăi şi din privire. Poate chiar din momentul unei încruntări. Foarte uşor ajungi principalul vinovat de la tei până departe, la prima mamă şi la primul bărbat.


DOUĂ MAME

Două căpşuni diferite nu au acelaşi gust. Nici în amintire. Şi pentru amintire ajunge o căpşună cu două gusturi diferite. Important e când se face linişte. Între doi oameni ce au gusturi diferite. Cine îşi va dori liniştea mai mult. Şi cum vor demonstra asta? Lunetiştii arată la fel. Nu pot fi văzuţi niciodată împreună. Nu pot fi deosebiţi nici prin numerotare.


DOI LUNETIŞTI DIFERIŢI

Sunt un golan sub cerul îndrăgostit la linie de mare. E tot ce poţi spune? E singura descriere posibilă a fericirii pe care o adopt şi o hrănesc direct din sfârcul cu cercel. Dacă sunt fericit nu mă poţi face fericit. Recunoaşte. Ai momente când o iei razna. Pentru o clipă era cât pe-aici să te cred. Să te felicit. Doar pentru o clipă când în picăturile de rouă ce îţi cad din pizda modern excitată, s-a reflectat uşa de la intrare şi a apărut lunetistul cu părul explodat sub presiunea şampaniei. S-a terminat cu absenţa. Apoi au atins pământul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ar fi prea simplu dacă s-au spart. Mai vreau o dată şi încă o dată. Până la capăt de această dată. Aşa stau lucrurile în fiecare zi şi mă prinde noaptea pe cărarea părului tău ce încă mai visează la chiloţi. Poate nu te gândeşti la asta. Poate nici el nu se bucură de libertatea de a visa la perechea regală. În castel s-au aprins luminile din marea sală. Se repetă în draci momentul ceremoniei. Puiul de leu apare cu revista porno pe cap. Sunt implicat în rolul de vedetă câştigat. Femeile îşi întind mâinile spre locul în care ar trebui să mă aflu. Chiar între părinţi. Pe sudura fină dintre ei. Voi fi înghesuit ca de fiecare dată când las totul în seama rudelor. Ar trebui să te calmezi. Atâta timp cât cercetările continuă, nu ai motive de îngrijorare.


DOUĂ CEASURI

Şi dacă îmi vor găsi trupul şi se vor mulţumi cu el? problema e că am uitat. Chiar nu îţi aminteşti unde l-ai lăsat. Deja e târziu. Vaporaşul de agrement s-a scufundat trăgând în vârtej, după el carnea mea încercănată. Nu mă pot prezenta în această stare. Vreau să mă feresc de bârfe. Dacă mă dau un pas sau doi în spate mă voi admira pe mine cum te fut. Dar nu te gândi la asta. E problema mea. Vroiai să mă întrebi ceva? Da, cum te-ai rătăcit? Am urmat panta curentului care m-a purtat. Pe curcubeu răsăriseră câteva stele. Părinţii s-au privit cu dragoste pentru o clipă şi le-am scăpat din atenţie. Asta a fost tot. Nu îmi trebuie mult să mă rătăcesc. Şi apoi a mai fost comportamentul ireproşabil al mamei. De o viată, de două, de trei, din totdeauna închide ochii la unele chestii. Aşa a fost mereu. Ştie că îmi place.



DOUĂ CURCUBEE

Nu exista nici un cadavru şi tot ce nu există merită inventat şi ascuns în timpuri mai blânde. M-am simţit obligat să fac asta. Rămăsesem dator algelor şi plantelor de pe fundul mlaştinii. Iar sunt praf la margine, departe de spaţiu şi de îndatoririle zilnice. Târât de vârtejul gros al speciei. M-am plictisit de toată vrăjeala asta pe care o întreţii ducând de zgardă puiul de leu. Mai bine te-ai uita pe revista porno şi aşa înţeleg că nu îţi mai pasă. Răsfoitul îţi va da un aer sincer distant. Mi-am amintit de asta aşa, când te aşteptam în staţie cu vrabia ciclop pe sârma din mână. Nu aveam bani pentru doi ochi. Aşa că vânătorul a păstrat unul ca pe amintirea unei iubiri lipsită de priviri. Ciripitul îi scăpase deja, înţepenind definitiv chiar în faţa ciocului ca un sunet constant ce începe să semene cu liniştea.



DOUĂ CEŞTI

E un moment solemn. Cel al dăruirii. Totuşi, nu îţi pot reproşa totul. M-ai ajutat să împing barca în mlaştina şi să ambalez cadavrul. În staniol se reflectau stelele. Luna era dincolo de verdele negru şi înnoptat al copacilor din pădurea învinsă şi ea de umbra ta. Apoi ne-am abătut de la drum. Ca de fiecare dată. Soarele era la apus scurgându-se de pe structura metalică a podului de deasupra noastră pe staniolul înroşit de deasupra mea. Ştiam amândoi că este pentru ultima oară când facem asta. Ne confruntam tot pentru prima data cu o astfel de îmbrăţişare separată. Ruptă în două. Lunetistul ne urmărea din frunzişul răpus de razele ascuţite ca nişte lamele pe care se mai vedea încă sângele cerului. Eu, cuminte sub staniol. Ea lingând ciocolata de pe partea cealaltă.

DOUĂ SENTIMENTE

Atunci s-a auzit explozia şampaniei. De ce faci asta? De ce faci scene? Problema e ca până şi tu ştiai că nu mă mai doare nimic. Pe asta mizai. Pe adevărul nearticulat al cadavrului. Durerea nu există dacă este mută. Astăzi e rândul unei nopţi liniştite. Prima noapte liniştită. Nu poţi face prea multe cu un cadavru. Poţi alege pentru el. Vreau la soare. Vreau să stau la soare. Scoate-mă la soare. Du-mă măcar sub candelabrul din sala de ceremonii. Pentru ei nu mai contează. Pentru tine sunt doar un ciudat. Un sentiment ciudat. E tot ce sunt. Încă mă caută, deşi am fost aici tot timpul, deşi am fost cu ei. Cu ei în gând. Dacă fac asta nu mai e nevoie de nici o explicaţie. Înseamnă că îmi place. Şi ei ştiu asta. De asta mă caută. Sunt agitat şi nu o să mă potolesc. Simt în genunchii pe care nu ar mai fi cazul să îi simt. De ce mi se întâmplă tocmai mie aşa de fiecare data când nu vreau să fug. De ce îmi vine? Chiar şi în imposibilitate. Dar nu mai e cazul să ne întrebăm aşa ceva.


DOUĂ FRUNZE

Am deschis ochii, chiar dacă noaptea trecută îi lipisem de stele. De cerul gurii tale. Două glasuri. Două dezamăgiri. Pe ele se ridică cu graţie campionul. Lunetistul îl prinde în vizor. Se apleacă şi mă înveleşte în petale. Învinşii sunt în siguranţă. Victoria este atrăgătoare pentru lunetist. Aşa stau mereu lucrurile pe ecranul frunzelor de nuc.



DOUĂ SUNETE COLORATE

Li – La.




DOUĂ ACCIDENTE

Eram atent la canar. De sus de la balcon se vede totul pe masa rotundă, până la răsărit. Treci cu zâmbetul pe buze prin faţa tuturor. Traversează haotic şi râd isteric când o loveşte maşina cu acţipildul regal pe bord. Lunetistul apasă şi de această dată pe trăgaci. Într-o jumătate de respiraţie. Jumătate albastrul senin al cerului, jumătate albastrul senin al mării. Jumătate respiraţie. Jumătate nu.


DOUĂ COPILĂRII

Mă miră aerul copilăriei chiar în clipa ei splendidă pe dinăuntru şi verde. Sunt două copilării. Lunetistul nu îţi ratează tatăl care te provoacă. Va părea o dejucare de planuri. O întoarcere a situaţiei dinspre maturitate spre gângurit. Dinspre rol spre realitate.


DOI LA FEL

Sunt doi la fel de încântători ca la început. Nimeni nu se pune cu ei. Nici măcar sora antrenată în ospicii. Nu te gândi la machetă ca la sfârşitul fiecărui antrenament. Pe geamul palid al ospiciului se scurg nişte oameni. Aceştia trăiesc însă sfârşind în planul lunetistului. In destrăbălarea lui contemporană. Poate că trage la întâmplare mă gândesc să nu fie nişte coincidenţe.


DOUĂ SĂGEŢI


Înainte de puşca cu lunetă trăgea cu arcul dintre sprâncene. Cu el le-a vânat pe fetiţe. Acolo departe pe linia orizontului din vremea naufragiului pe balenă. Egiptenii au otrăvit vârfurile. Le-au înmuiat în discreţia dimineţii. Nu te întinde la soare. Laşi urme pe curcubeu. La soare? Poate peste tot. Ca atunci când nu m-am putut opri şi partenerul a înţeles perfect asta. Un trup va căuta alt trup în care să se înfigă. Trupul tău spre exemplu.


DOUĂ IUBIRI

A doua iubire a fost înainte de prima. Mereu îţi povestesc despre ele. Sunt importante pentru stele. Laşi totul în seama mea. Problema importanţei şi ordinea lor. Sunt importante şi pentru sora antrenată în ospicii. Ca un vis împărţit între sora antrenată în ospicii şi stele. Lunetistul trage la mijloc. În ce le uneşte.


DOI AFARĂ

Peste tot, maşina escaladează sensul firului de păr vara. Maşina o face cu uşurinţă şi mă scoate din minţi cu eleganţa sa. Aerul din timpul ploii ne-a zdruncinat. De ce m-ai sunat? Sunt departe de linia generală. De îndatoririle zilnice abătute spre vis. Lunetistul la cine oare visa cu degetul pe trăgaci? Cu siguranţă se gândea la tine şi la mâinile mele care ţin altceva acum în vizorul lunetei.


DOUĂ FRUMOASE

Sunt două foarte frumoase. Mai frumoase ca niciodată, prietenele tale chemate la comandă. Să nu uiţi că le face o deosebită plăcere. Să mă şicaneze. Să mă gâdile pe sfârc. Pe analgezice. Direct pe prinţul din visul cu baia servitorilor. Cu bentiţe colorate incluse în echipamentul obligatoriu. În aceste condiţii şi promisiuni, lunetistul mizează pe viaţa sa armonioasă.


DOUĂ TRENURI

Soarele bate neîntrerupt în acelaşi loc, ca şi cum nu ar trece prin pădurea deasă şi întunecată
trenul în care doarme îngerul traficant ce îmi aduce pizda ta.



DOUĂ SENSURI

Păsările ciripesc. Sunt senzaţiile mele din faza verde spre gri a planetei. Spune-mi te rog ce sunt ciorile. Că sunt păsări. Că ciripesc. Spune-mi toate astea. Lunetistul este adeptul tăcerii şi al liniştii. O face în grabă. Ca pe o obligaţie neplăcută. Împuşcătura se amestecă cu ciripitul în tăcere, ca într-o liniştire graţioasă a ecoului.
DOI COPII

Se zâmbeşte din înaltul narcotic al cocotierilor. Mamut nu o înţelege pe veveriţă. Nu înţelege asemănarea dintre aceasta şi monument. Şi nici veselia criminală a puiului de om nu o înţelege. Se sprijină prea mult pe stele. Pe prietenia lor. Mă sprijin pe stele? Adică ceeeeeee? Adică cuummmmmmmmm? Tu şi puiul de om?!. Niciunul nu vede puiul de stea!



DOUĂ AMINTIRI

lunetistul ratează pentru prima oară. Lunetistul ratează pentru a doua oară. Sunt cele două amintiri ale lunetistului. Unicele sale ratări.


DOUĂ NECUNOSCUTE

Cine îl strigă de pe margine? Aceasta pare să fie necunoscuta mirării. Lunetistul îi cade victimă. Nu îşi poate mişca fruntea înţepenită între cele două ratări. Omul nu poate evada din substanţă. Dar se poate plimba prin ea. Purtând peste tot amprenta diferită şi unică a celor două ratări.


DOUĂ LĂMÂI

Să te storc. Spui întorcându-te, cu zâmbetul ce îţi scoate în evidenţă perla roz şi despicată a cercelului din clitoris, spre lunetistul galben ca lămâia.


DOUĂ PUPILE

Mă văd. În imense iubiri. În limpezi catastrofe. În ochii mei melancolici.

2 comentarii:

  1. Bai George,
    Bai Vasilievici,
    Hauleu, hai ca mai merge una!
    S-a anuntat ca vine apocaliptica,
    Sugi pula la urs, la pantera,
    Lingi coiul salamnadrei si al porcului mistret,
    Ma scuzi ca-ti dau o muie sub poem,
    Dar vremurile-s grele si-ti repet,
    Belesti pula la ras, la catar, la leu si cal,
    I-o belesti si lui Chiustenge!
    Yoyo, romanul meu sa mi-o halesti
    La inorog, omul paianjen si la gandac!

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim4:28 p.m.

    acest clip iti este dedicat
    http://www.youtube.com/watch?v=fasq0L7cN_o

    RăspundețiȘtergere