3 octombrie 2007

DECIZIA (2002)

"dacă eu îi voi iubi, mă vor iubi şi ei şi mă vor ucide"

Este o dupăamiază de vară. Soarele coboară din cer şi se apropie de pământ. Ultimele raze zvâcnesc sub pielea elastică a aerului fierbinte, căutând cu disperare o crăpătură prin care să tâşnească peste şoseaua ce se întinde în faţa mea. Mă întorc acasă, acolo unde păsărelele ciripesc. Pe măsură ce mă apropii, nerăbdarea îmi sporeşte dilatându-se la maxim. În interiorul ei, dorul de cele dragi, de părinţi, de fraţi şi surori, de livezile de meri şi de lacul ce îşi împrumută culoarea şi adâncimea cerului, creşte enorm, devenind neîncăpător. Apăs pe acceleraţie până la fund. Cu mâna dreaptă pipăi după servieta cu bani pentru a mă asigura că se află încă acolo, deşi stiu că nu poate fi altfel. Nu îmi desprind nici o clipă ochii de la drumul cel drept. De la drumul din faţa mea. Pentru prima dată după mulţi ani de jafuri şi înşelătorii, de crime, violuri şi răpiri, mă simt în siguranţă. Pe bancheta din dreapta se află servieta cu bani. Pe servieta cu bani se află pistolul. În faţă planeta pământ. Mă uit la planeta pământ. Planeta pământ se uită la mine. Mâna pipăie iar. După pistol de această dată. Este încărcat cu piedica pusă. Totul este în ordine. Soarele răsare. Oamenii încă există. Soarele apune. Luna răsare împreună cu suita sa de stele. Oamenii încă există. Nici un motiv de îngrijorare. Şoseaua curge pe sub mine trăgând asfinţitul după ea. Şi tot aşa, stânga-dreapta, stânga-dreapta până când radio-casetofonul pierde semnalul sonor. Până când de după colţ, maşina poliţiei cu sirena aprinsă tâşneşte ca sângele dintr-o rană pe care o credeam deja cicatrizată. Se lansează în urmărire. Pistoalele se folosesc de noi ca să-şi mărturisească dragostea unul faţă de celălalt. Mă scufund în scaunul protejat cu placă de plumb pentru astfel de situaţii. Trag şi eu în cel care trage. Capul poliţistului se sparge ca un pepene aruncat de la etajul zece. Nici mai mult nici mai puţin. Miezul i se împrăştie peste tot. Pe lunetă, pe parbriz. Poate şi peste cer. Peste colegul său de la volan, murdărindu-l de sânge. Dacă se poate murdări cu aşa ceva. Acesta nu cedează şi continuuă urmărirea. Poate că o lacrimă i se rostogoleşte pe obraz. Cine ştie. Poate. Pistoalele îşi caută privirile, admirându-se de la distanţă. Şi tot de la distanţă îşi trimit prin aer săruturi strivitoare. Dureroase. Irezistibile. De nesuportat. Săruturi ce le conduc spre nebunie, spre sinucidere. Începe să îmi tremure în mână şi nu îl mai pot controla. Se aruncă atins de sărutul orgasmic al celuilalt prin geamul lateral umplându-mă de cioburi din cap până în picioare. Viteza mi se montează în burtă cu putere. Mă lipeşte de scaun. Alunec pe panta speranţei. Şoseaua se îngustează imediat după curbă, aproape de casă. La câteva sute de metri în faţa mea un dalmaţian doarme întins pe mijlocul şoselei. Îl recunosc după pata neagră ce îi inveleşte jumătatea dreaptă a capului. Este tot ce a mai rămas din căţelul ce îmi spăla picioarele de praful copilăriei cu limba sa roz. Trupul său matur acum, se întinde pe toată lăţimea şoselei, blocându-mi trecerea. Claxonez. Fără nici un rezultat. Dalmaţianul rămâne nemişcat în faţa maşini mele ce se îndreaptă spre el neagră şi ucigaşă. Din spate ameninţarea îşi face simţită prezenţa. Mă gândesc să-l ocolesc dar nu am pe unde. Viaţa mea este ameninţată de viaţa lui. Şi invers. Unul dintre noi trebuie să moară. Unul dintre noi trebuie să se predea. El, câinele credincios sau eu criminalul în serie.
În ultimul moment mă hotărăsc să frânez. Mă opresc cu roata din faţă chiar lângă capul câinelui ce doarme în continuare liniştit pe mijlocul şoselei. El mă visează întorcându-mă acasă desculţ din călătoriile neobosite ale copilăriei. Din livezi. De pe marginea lacului. Sau poate că nu. Poate este pierdut doar într-un somn trist fără vise. Cine ştie. Este bătrân şi singur iar scârţâitul roţilor nu îi mai penetrează auzul. Poate nu chiar atât de bătrân încât să nu se bucure văzându-mă.Cobor din maşină şi mă apropii de el, gata să mă predau într-o mângâiere. Dar el nu mă simte şi tristeţea mă cuprinde văzându-l cum doarme aşa cu botul lui negru aşezat pe o labă, cu nările învolburate de respiraţie, singura ce i-a rămas încă tânără. Soarele i se strecoară printre petele negre. Printre firele de blană. Sirena se aude din ce în ce mai aproape. Maşina poliţiei intră în curbă cu o viteză de mii de kilometri pe oră. Totul se întâmplă într-o clipă sub privirea mea paralizată între maşina poliţiei, maşina mea şi câine. Şoferul se sperie. Frânează brusc trăgând de volan spre stânga. Spre dreapta. Şi iar spre stânga. Încearcă să evite impactul. Dar şoseaua este mult prea îngustă, viteza prea mare şi distanţa dintre maşina mea, parcată cu roata lângă botul dalmaţianului, şi maşina poliţiei aproape inexistentă. Este mult prea târziu pentru a se mai putea face ceva. Impactul este violent. Necruţător. Maşina mea este aruncată în faţă, trecând cu roata peste capul câinelui. Visele i se împrăştie în toate părţile. Albe şi cenuşii. Rămân suspendate pentru o clipă în aer după care se prăbuşesc cu zgomot într-o linişte de ciment. Limba roz îi răbufneşte printre dinţi. Sângele roşu şi cald al câinelui curge din capul alb-negru al câinelui. Prin gura câinelui. Prin nările câinelui. Peste asfaltul gri şi rece al şoselei. Mă uit în ochii lui adânci ca nişte oglinzi, îl văd pe el, pe poliţist cu pistolul îndreptat spre mine, apăsând pe trăgaci şi abia acum înţeleg şi plânsul îmi tâşneşte prin păr de fericire.

8 comentarii:

  1. Vasilieviciule, sa ai grija de cuvintele tale, sunt tot ce ai mai bun.

    RăspundețiȘtergere
  2. pacat ca nu esti asa cum pari

    RăspundețiȘtergere
  3. noroc ca femeie are singular, altfel nu ai fi mai avut ce sa scrii. noroc ca ma plictisesc din cand in cand. altfel nu m-ai cunoaste decat din auzite.

    RăspundețiȘtergere
  4. Hai noroc!
    Besi de aici, astea-s poeme!?
    Ia de aici ca mai merge una:
    In seara aceea, pamantul era in cadere ca esti un prost
    Te-ai cacat pe tine si nu stii de unde vine mirosul
    Levantica tremura pe cam si asteapta sa o belesti, fraiere
    S-a suit Nerva Traian pe cal si i-ai supt-o rau de tot
    Te crezi poet!? Hai sictir mai sugi pula la urs, la inorog si la omul paianjen cu panza si floci cu tot!

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim1:25 a.m.

    Vasilievici,
    De ce nu-ti vezi de treaba ta? Stii foarte bine ca unchiul Roxanei nu le cunoaste pe agresoare. Daca li s-a intamplat ceva, dl Cioaca are un caracter foarte tare si foarte puternic. Am fost in Germania si am avut ocazia sa fiu arestat (stii despre ce-i vorba, ai avut si tu belele). I-au prins pe baza la probele indubitabile si mirobolante. Sa stii ca chiar daca nu s-a gasit cadavrul, Cioaca nu e vinovat , hai sa fim corecti. Daca era cea mai mica proba, la padure, pe pajiste, la malul marii, nu se mai lasa fara victime colaterale si nevinovate. Ce ar trebui facut ca sa nu mai aiba loc asemenea cazuri extraordinare!?
    Yoyo

    RăspundețiȘtergere
  6. pai ce sa zic.... SA TI-O SUGA PAMANTUL. SA TE LINGA-N CUR VIERMII.

    RăspundețiȘtergere
  7. Anonim7:11 p.m.

    Mah, hai ca-ti mai dedic o poezie extraordinara! E clar, ea se nueste:

    LEGISLATIA ROMANA E VARZA
    E ca pula fara prezervativ/
    Nimic nu inseamna nimic cand sugi pula la pelican/
    Suntem atacati! Suntem atacati!/
    Te droghezi mirosindu-ti basina prin palton/
    Negraciul de la Atomic TV ti-o trage-n cur derbedeule/
    Yoyo beu bere cu pisat ca sa fiu in extaz nemernic/
    Ianus e subalterul meu si i-am cerut sa conduca gruparea pentru legalizarea hasisului/
    Din inchisoare i-am dat ordin ferm/
    Cacati-va pe voi si faceti urinoterapie ca la Guru bivolaru/
    Eu Yoyo sunt guru-ul vostru si va fut in gura nemernicilor/
    Vand iarba de pe pajisti si campii crescuta spontan/ Merg la ashram si mananc cacat cu lingurita din cur/ Pofta buna copii/ Ma scuzati ca va dau muissub poem/ Sugei pula la sarpele boa si anaconda/
    Pelicanul sau babita/
    Yoyo veniti dupa mine si inchinati-va ticalosilor comunisti/ In genunchi si sugeti pula la veverita/

    RăspundețiȘtergere
  8. Anonim7:48 p.m.

    As fi vrut sa te cunosc george, sa vorbim despre moarte, iubire si poezie...cred ca m.ai fi inteles. Vreau sa vorbim george

    RăspundețiȘtergere