3 octombrie 2007

CREIONUL NEGRU

(scurt metraj)

Peisaj cu dealuri frumoase. Dealuri verzi cât se poate vedea în zare cu ochiul liber. Imaginea trece de primul deal. Trece şi de al doilea.

În valea dintre al doilea şi al treilea deal se vede de sus o armată. Soldaţii sunt îmbrăcaiţ în uniforme verzi ca iarba. Cu greu li se distinge forma. La început se văd doar capetele plutind parcă singure în aer. Mii de capete de soldaţi purtând căşti de război. Fiecare dintre ei ţine în mână câte o mitralieră de asalt cu baionetă. Imaginea coboară la nivelul pământului.
Din cauza uniformelor de culoarea ierbii armata seamănă mai mult cu o mulţime de capete, acoperite de căşti militare, capete înfipte în baionetele puştilor mitralieră ca în nişte pari. Numai capul soldatului din faţa armatei pluteşte în aer fără a fi sprijinit în baionetă. Este capul generalului. Capul generalului se vede numai din spate. Nu i se vede faţa. Se vede doar o mână gesticulând deasupra capului generalului.

Generalul:

Suntem stăpânii pământului. Cei ce nu se vor supune vor învăţa pe pielea lor ce înseamnă mânia noastră. Supunere sau moarte!!!!!!!

Armata de capete începe să se mişte ca nişte valuri între cele două dealuri.

Armata:

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

În timp ce armata urlă dezlănţuită soldaţilor li se văd dinţii şi armata arată ca nişte valuri verzi cu dinţi umani în loc de spumă, pe creastă. În aceste condiţii, armata seamănă cu marea în furtună. O mare cu valuri verzi care se mişcă în ritmul căştilor de război ce aparţin soldaţilor. O mare cu valuri spumegând ca niste guri pline de dinţi gata să devoreze orice le iese în cale.

Generalul:

Aţi fost alături de mine până acum. Am ajuns atât de departe. Mai departe de atât nu avem unde ajunge. Aceasta este ultima noastră bătălie şi apoi oriunde vom fi, vom fi acasă! Cine este cu mine?

Armata:

Aaaaaaaaaa!!!!! Aaaaaaaaaaaaaa!!!!! Aaaaaaaaa!!!!

Generalul ( ridicând mâna deasupra capului plutitor):

După mine înainteeeeeeeeeeee!!!!

Armata începe să se agite din ce în ce mai tare punându-se în mişcare. Soldaţii se mişcă ca un corp comun, ca o masă compactă ce urcă rapid dealul din faţa lor şi ajung în valea dintre primul şi al doilea deal. Încă nu li se văd trupurile. Ele parcă nici nu ar exista datorită camuflajului perfect. Se vede numai un pătrat enorm plin de căşti militare aliniate perfect care traversează dealul. Şi gurile urlând.

Peisaj cu dealuri la fel de frumoase ca în prima scenă. Pe al doilea deal se vede clădirea unei şcoli. O clădire impunătoare. Clădirea unei şcoli cu tradiţie.
Pe culoarul şcolii un om de serviciu aleargă disperat ţinându-se cu mâinile de cap. Chipul lui exprimă groaza. Omul de serviciu parcurge în fugă culoarul lung şi dă buzna în clasa de la capătul acestuia. În clasă sunt cincizeci de copii aşezaţi în bănci împreună cu profesorul. Profesorul este întors cu spatele la copii în momentul în care omul de serviciu intră brusc în clasă, scriind ceva cu creta albă pe tabla neagră. Copii sunt îmbrăcaţi în uniforme. Au cămăşi albe. Băieţii poartă pantaloni negri iar fetiţele fuste. Atât fetiţele cât şi baieţii au caietele deschise în faţă. Paginile unora sunt albe. Paginile altora sunt scrise doar pe jumătate sau mai puţin. În schimb toţi ţin în mână câte un creion negru cu o lungime de aproximativ 20 de cm. Creionul negru este scos în evidenţă de fundalul alb imaculat al cămăşilor albe.

Omul de serviciu urlă cu vocea precipitată:

Suntem atacaţi! Suntem atacaţi!

Profesorul se întoarce cu faţa spre omul de serviciu. În spatele lui pe tabla neagră este scris cu cretă albă şi subliniat: a pierde. Sub verb scrie: eu pierd, tu pierzi, el pierde, ea pierde, noi pierdem, voi pier. Profesorul pune creta pe catedră. Pumnii copiilor strâng cu putere creioanele. Creioanele încep să tremure din cauza strânsorii puternice. Pe fondul alb al cămăşilor se văd o mulţime de creioane negre tremurând. Profesorul se îndreaptă cu paşi repezi spre fereastră şi o deschide. În zare se văd dealurile verzi şi liniştite. Liniştea este însă tulburată de marea de capete cu dinţii încleştaţi, capete acoperite cu căşti, capete care scot un zgomot înfiorător pe măsură ce trec deal după deal. Profesorul se întoarce spre copii. Copiii ţin în continuare creioanele în pumni. Copii se ridică în picioare şi încep să fugă dezordonat spre uşa clasei ţinând creioanele în mâini. Năvălesc pe holul şcolii ca şi cum ar fi sunat clopoţelul care anunţă recreaţia. Toţi copiii ies pe uşa ce dă în faţa şcolii. În faţa şcolii se află aliniaţi deja câteva sute de copii purtând aceeaşi uniformă. Fiecare copil ţine strâns în pumn un creion negru cu vârful foarte ascuţit. Creioane identice. Copiii care au ieşit din clasă se alătură armatei de copii deja aliniate în faţa şcolii.

Două dealuri verzi. Pe primul deal se află şcoala cu armata de copii în faţa ei. De pe creasta celui de al doilea deal coboară ameninţător armata de capete înfipte în baionete. Capete purtătoare de căşti.

Generalul urlă:

Înainteeeeeeeeeeee!!!!


Profesorul urlă:

Înainteeeeeeeeee!!!!

Armata copiilor ce ţin strâns creioanele negre o ia la fugă spre armata generalului invadator.

Generalul urlă:

Foc!

Soldaţii încep să tragă. Copiii încep să cadă. Copiii aflaţi mai în spatele armatei ce apără şcoala calcă peste cadavrele copiilor care s-au aflat în primele rânduri şi se năpustesc asupta armatei conduse de general. Se dă o luptă crâncenă. Soldaţii trag cu mitralierele şi înjunghie cu baionetele. Copiii dau sălbatic în stânga şi în dreapta cu creioanele ascuţite. Sare sânge. Se aud ţipete de copil. Gloanţele şuieră. Apoi se lasă liniştea. Pe câmpul de luptă dintre cele două dealuri copiii zac împrăştiaţi pe jos fără suflare.

Generalul se controlează de răni iar după ce se asigură că nu are nimic în afară de un x scris cu creionul negru pe piept, nimic din ce ar putea să îi pună viaţa în pericol, urlă:

Victorie! Victorie!

Soldaţii urlă şi ei ridicând mitralierele în sus:

Victorie! Victorie!

Două dealuri verzi. Aceleaşi dealuri. Între ele se află armata generalului cu puştile ridicate spre cer. Imaginea coboară la nivelul pământului. Pe jos cadavrele copiilor căzute claie peste grămadă la picioarele soldaţilor. Printre cadavrele copiilor se văd creioanele negre. Uniformele verzi ca dealurile nu lasă corpurile soldaţilor să se vadă nici acum. Pe uniforma verde ca iarba proaspătă a fiecărui soldat este scris un x cu creionul negru. Pe măsură ce imaginea asupra armatei de capete ce urlă victorie victorie victorie, devine completă, x-urile îşi pierd forma devenind puncte. Fiecare soldat al armatei are pe piept un punct chiar în dreptul inimii. Punctele de pe piepturile soldaţilor s-au unit formând linii iar liniile litere. Armata generalului arată ca un deal verde plin de mitraliere cu câte un cap de soldat înfipt în baionetă. Iar sub aceste capete scrie de mii de ori cu creionul negru pe verdele proaspăt:

VOI PIERDEŢI

Un comentariu:

  1. Bei! Beeei Vasilievici, numai basini ai in capul ala!Auzi bai, ce dreaku, am scris si eu un roman se nuimeste Yoyo, e despre mine si tine si basina de la cur. Stii ca fata lui Pascani a fost in diect la OTV si a vorbit de tine cat de nemernic esti?Ma scuzi ca-ti dau un muis chiar sub poem, dar n-am rezistat bei! Sugi pula la cartita, la caracatita, la meduza cu tentacule cu tot sa te usture in cur. O belesti la viespe, la musca, la iepure si la cotoi!
    Hai ca mai merge una cu dedicatie de la Soarta TA:
    Aseara o musca bazaia/ Ea de la cacat mustea/ Ai prins-o intre dej'te si-ai mirosit-o/ Mirobolant parfum de anemona!/ Bei, viitorul se construieste/Pamantul canibal te haleste / Sugi pula la elefant, la girafa/ Lingi floaca la Gilda, la Bahmutanca, la Leonida Lari si la Mariana Buruiana de la PRM/ Mitzura Arghezi s-a pisat pe ea!

    RăspundețiȘtergere