29 iunie 2009

toate astea pentru asta

carnea


carnea noastră, o reacţie de moment a
pământului de a-şi stoarce coşurile
în care a copt viaţa.

bătrâna din faţa cantinei este
o floare uscată ce nu a făcut seminţe.

suntem aruncaţi atât de sus că uităm
de unde şi de cine şi cum.

dăm cu capul de cer ca de oglinzi.

pentru prima dată ne vedem
numai noi,
chibrite aşteptând scăpăriciul

vom naşte scântei durabile,
să ajungă bătrâne
şi să rămână fierbinţi.

mereu


fac cum simt,
m-am gândit mult la asta.

sau cum au spus înţelepţii:
gândesc cu inima.

ea nu vede munţii drepţi,
aşa cum sunt văzuţi cu mintea


ea vede sângele,
ochii ei fiind îndreptaţi
spre interiorul ei şi nu
al nostru.

dar eu gândindu-mi, numai, sângele
cu mintea el este un al doilea univers
universul drept şi subţire cât linia.

există şi acolo planete
ca ale noastre.
se numesc la fel.
pe una din ele e viaţă.
locuitorii ei se numesc iubiri.
necunoscuţii sunt copaci
strânşi în pădurea de la întersecţia
cu vena. ei fac o umbră plăcută.

pe cei ajunşi de nevăzut cu mintea
inima îi vede.

din inimă nu se fuge.
acolo vine sfârşitul lumii
Mereu.


se visează


Ce nu-nţeleg nu văd,
La fel cum ce nu văd înţeleg.
Ţipătul apei sparte pe acoperiş.
Scânteia.
Dacă e noapte se visează.
Nu trebuie să ne băgăm în pat
Pentru asta şi în nici un caz
Singuri.
Picăturile pline de întuneric
Se zdrobesc de ţigla casei
Şi întunericul se udă.
E noapte
Se visează.

marş


Am o tobă mică şi galbenă.
O tobă excelentă.
se bate singură şi ştie să cânte.

Ar fi fost mai potrivită şi mai sinceră
o inimă din plastic la scară redusă.

La maturitate ar fi depus
la rândul ei ouă de ciocolată
din care ar fi ieşit şi alte inimi.
Inimi negre.
Inimi verzi.
Inimi albe.
Inimi transparente
prin care să se vadă
sângele plin şi sângele gol.
Inimi cu vârful înflorit la lumină.

Numai inimile morţilor proaspeţi sunt roşii.


Şi eu urmărindu-mă în evoluţia culorilor.
Urmărindu-mă până pe asfaltul
în care se termină brusc noaptea,
apare lângă umbra mea urmărită,
umbra mea urmăritoare
şi tresar speriat.
Dar nu mă uit în spate,
tu nu poţi veni de acolo.
Şi toba se bate singură până se sparge,
anunţând momentul.


lupta cu mine

mă lupt cu mine pentru mine.
în timp ce mă câştig mă pierd.
trăiesc datorită faptului că m-am ucis
şi mă iubesc urându-mă.

mă îngrop. mă plâng
şi-mi zic că şi cu mine
şi fără mine viaţa mea merge
mai departe.

mă lupt să mă elimin,
să mă extermin cu totul.
m-am asuprit destul
şi sunt sătul ca-n ochii mei
să putrezească stelele
de cum mă uit spre ele.

prezentul e plin de cadavrele mele
prin el zboară şi croncănesc
precum corbii gânduri despre
planuri de asasinat împotriva
celor ce am mai rămas prin mine.

sunt singurul meu duşman
şi în afară nici un prieten
care să nu îmi ia cu îndârjire
partea şi să mă trădeze.
nici o femeie care să
nu mă confunde cu cel pe care-l urăsc
cu cel care distruge.

împotriva mea mă lupt mereu
în inferioritate numerică.
împotriva mea sunt singur
împotriva tuturor.


Moartea ca o pasare călătoare


Inevitabil, pasărea călătoare
se va opri şi în mine.
Zboară neîntrerupt şi uneori
o surprind cum se opreşte să
îşi ia masa ba într-unul ba în altul
acolo unde se mai găsesc insule
de viaţă de ciugulit. Majoritatea nu
trăiesc tot din ei. Nu ard până la ultima
picătură combustibilul nerafinabil
ci pur şi simplu rafinat. Nu pârjolesc
prin contraziceri şi dezechilibre ceea
ce îi deosebeşte de ceilalţi.
Cu astfel de resturi se hrăneşte pasărea
călătoare. Cu viaţă moartă. Degeaba
mă miroase din înaltul transparent
precum penele sale.
În mine nu o aşteaptă festinul.
În mine nu rămân posibile
clipele fericite sau adânc triste.
În mine nu sunt decât răspunsuri
moarte la întrebările rămase vii
ce nu se termină cu nici un semn
de întrebare.

Îi pot oferi totuşi un pat
patul în care am iubit,
eu nu voi fi oricum acasă.